Reclamatii

Pentru depunerea unei reclamații adresate RoCapital IFN SA în legătură cu solicitarea unui credit, încheierea sau executarea unui contract de credit, vă rugăm:

        a) să menționați următoarele date: nume și prenume, CNP, telefon de contact, adresa de email (dacă aveți), adresa unde doriți să primiți răspunsul;

        b) să ne descrieți nemulțumirea dvs.;

        c) să ne transmiteți scrisoarea la adresa la sediul societății sau e-mail-ul la adresa office@rocapital.eu

Cererea dvs. va fi înregistrată la data primirii, va fi analizată și veți primi în scris răspunsul în termen de 30 de zile sau în orice alt termen maxim impus de lege în problema sesizată de dvs.

În situația în care doriți să aflați stadiul de soluționare a reclamației, ne puteți contacta la adresa de email office@rocapital.eu sau la numărul de telefon 0372.533.516

Dacă veți fi nemulțumit de răspunsul oferit, aveți dreptul de a apela la următoarele căi de soluționare:

– vă puteți adresa Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, cu sediul în București, B-dul Aviatorilor nr. 72, sector 1, e-mail: office@anpc.ro sau

– puteți apela la mediere ca mecanism extrajudiciar de reclamație și despăgubire sau

– puteți apela la soluționarea alternativă a litigiilor, adresându-vă Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Bancar (CSALB)*.

* CSALB cu sediul în București, Str. Sevastopol nr. 24, sector 1, număr telefon (021)9414, site web www.csalb.ro este o entitate juridică autonomă, neguvernamentală, apolitică, fără scop lucrativ, de interes public, cu personalitate juridică, abilitată să organizeze și să administreze soluționarea alternativă a litigiilor dintre consumatori și comercianți în domeniul bancar.

În cazul în care rezolvarea diferendelor pe cale amiabilă dintre dvs. și societate nu ar fi posibilă prin niciuna din modalitățile arătate mai sus, vă puteți adresa instanțelor competente române, conform legii.